Mirela Vaida a făcut declarații sfâșietoare despre Dumitru Stroie, solistul de muzică populară care a pierit în urma unui accident violent. Prezentatoarea a reiterat unul dintre sfaturile prețioase oferite de cântăreț și a subliniat cât de mult își dorea acesta ca afacerea pe care și-a deschis-o luna aceasta, respectiv magazinul de produse bio sibiene, chipul său fiind desenat chiar pe logo-ul firmei. Artistul care a murit la vârsta de 30 de ani va fi înmormântat astăzi în localitatea natală.
Decesul fulgerător al lui Dumitru Stroie a șocat lumea muzicii populare și nu numai. Iar Mirela Vaida se numără printre vedetele care i-au adus un omagiu îndrăgitului artist pe care să îl revadă chiar de Ziua Națională a României.
“«Viața e scurtă! Grăbiți-vă să iubiți!» – Așa spunea Baciul Sibian, Dumitru Stroie!! Acesta era mesajul lui de pe pagina de Facebook! L-am întâlnit la deschiderea magazinului său cu produse tradiționale dintr-un complex comercial, fix pe 1 decembrie! Mă invitase la deschidere, era emoționat, alături de soția lui, că a reușit să deschidă, cu mari sacrificii, cu multe datorii în bănci, și își dorea să îi meargă!! Azi-dimineață (n.r.: alaltăieri) a murit în accident de mașină, când se întorcea cu marfă pentru magazin! Nu am cuvinte… sunt tristă și revoltată… Era așa de tânăr! Erau așa de frumoși împreună! Dumnezeu să te ierte, Baciule…” este mesajul făcut public de prezentatoarea emisiunii “Acces Direct”.
Slujba de înmormântare a cântărețului va avea loc astăzi, 21 decembrie, la capela din Jina, localitate situată în județul Sibiu, începând cu ora 12:00, fiind precedată de Sfânta Liturghie.
“Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la Dumitru sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte îndrumările specifice acestei perioade”, a transmis soția îndoliată pe pagina de Facebook pe care o avea cu Dumitru Stoie.
Slujba de înmormântare a dragului nostru Dumitru va avea loc mâine, 21 decembrie, la capela din Jina, județul Sibiu,…
Publicată de Claudia Si Dumitru Stroie pe Duminică, 20 decembrie 2020
Pe pagina de Facebook, pe care o are împreună cu soția sa, Dumitru Stoie și-a exprimat mereu dragostea pentru tradițiile și folclorul românesc. Ultima postare, făcută cu o zi înainte de accident teribil, a fost un colaj cu colinde de Crăciun pe care el și Claudia Stroie, l-au realizat recent.
Claudia Olaru a devenit soția lui Dumitru Stroie la doar două luni de relaţie.
“Ne-a unit Dumnezeu. Nimic nu e întâmplător. Am fost la Mănăstirea Găbud şi m-am rugat să îmi găsesc o fată, să îmi fac o familie cât mai repede. Am văzut-o acolo, iar părintele ne-a făcut cunoştinţă”, a povestit regretatul solist la acea vreme pentru Click.